Nu am scris această poveste pentru femeia perfectă. Pentru că ea nu există.
Am scris-o pentru cea care s-a trezit într-o dimineață într-un pat rece, cu sufletul amorțit și trupul uitat.
Pentru cea care a tăcut. Care a mimat. Care a așteptat să fie aleasă, atinsă, văzută.
Pentru cea care a crescut copii, a gătit ciorbe, a ascuns lacrimi și a strâns din dinți.
Pentru cea care și-a spus prea des "nu se cade", "nu e momentul", "poate altădată".
Doina și Emilia nu sunt sfinte. Nici sclave. Sunt femei.
Femei care au trăit ani în umbra unui "nu se face", până au înțeles că viața nu te iartă pentru ce n-ai trăit.
Și că nu trebuie să fii tânără, slabă sau inocentă ca să meriți plăcerea, respectul și libertatea.
Această carte nu e despre sex, deși sexul e prezent - viu, intens, asumat.
E despre reîntoarcerea în propriul corp. Despre curajul de a spune "îmi doresc".
Despre despărțiri care nu mai dor, ci eliberează. Despre complicitate între femei, nu competiție.
Despre acea zi în care nu mai vrei să te scuzi pentru cine ești.
Am scris această poveste pentru noi toate.
Pentru femeile care se gândesc noaptea la cum ar fi fost…
Și care pot, încă, să aleagă cum va fi de mâine.
Cu drag,
O femeie ca tine
